Partenerii proiectului nostru
Kaufland
„Este unul dintre cele aproape 200 de proiecte în care investim din punct de vedere social și pe care le susținem. Acest proiect aduce după sine un 360 de grade care închide cercul. Sub acest acoperiș am identificat foarte multe dintre atributele pe care, din păcate, nu le mai găsim în societatea noastră contemporană și cotidiană. (…) Vorbim despre educație, cultură, tradiție și cred că, într-un final, vorbim despre identitate. Această identitate a fost reintegrată astăzi în Piscu datorită unui singure valori pe care familia Scripcariu a demonstrat că o are și care se numește implicare. Vă mulțumesc!”
Valer Hancaș,
Director Comunicare & Public Affairs, Kaufland România
Universitatea de Arhitectura Ion Mincu – Bucuresti
Kronospan
Primaria Ciolpani
Arabesque
9 TUPLESYS
Muzeul Național al Țăranului Român
Clubul Țăranului
HeidelbergCement România
Fără muzee, nu am mai avea nici istorie, nici tradiții. De aceea, implicarea în astfel de proiecte, care dezvoltă comunitățile și promovează tradițiile și zonele turistice de interes, este scrisă în ADN-ul companiei noastre. Suntem mândri că am contribuit și noi la întemeierea Muzeului Oalelor de Pisc, o construcție solidă pentru iubitorii de pretutindeni ai ceramicii populare și ai satului românesc tradițional.
Grup TCS
Bancpost
Arensia – Exploratory Medicine
FABLAB Iasi
Chiar dacă suntem ancorați în viitor cu un spatiu de coworking și un atelier de fabricație digitală, rămânem uimiți atât de modul în care omul reușește transformarea naturii încă din cele mai vechi timpuri. Am hotărât să sprijinim înființarea Muzeului Oalelor de Pisc ca simbol al modului tradițional de fabricație din Romania.
DEDEMAN